La întrebarea Cum ar fi viaţa mea fără net? aş putea răspunde superficial la prima vedere: Nimic!. E adevărat că netul joacă un rol destul de important în viaţa mea şi că el este cel care: îmi oferă informaţii, posibilitatea de a vorbi pe Skype cu prietena mea din Finlanda, posibilitatea de-a comunica cu diverşi colaboratori şi că mă joc destul de frecvent pe Facebook. E adevărat că n-aş putea scrie toate ştirile cum trebuie dacă nu aş avea net, pentru că am nevoie de diverse site-uri, dar am testat şi viaţa fără net. Să vă povestesc experienţa…
Vara mai plec la ţară. Şi stau acolo câteva zile, uneori chiar şi o săptămână. Nu-mi iau laptopul cu mine şi de stat pe net pe telefon nu prea stau, aşa că am realizat cât de liniştită poate fi viaţa mea. Chiar am timp să mă uit împrejur, să simt aer proaspăt şi să mă bucur de-o floare, de-o frunză verde sau pur şi simplu să mă joc uneori cu animalele, pentru că da, bunicul meu are capre, iar la un moment dat avea şi iepuri. La ţară am şi un deal. Distracţia mea preferată acolo este să alerg de sus, unde e fântâna până jos, unde e iazul în care pescuiam pe la 10 ani. Fără net am timp să stau de vorbă cu bunicul, să-mi povestestească despre cum era când a făcut armata sau despre cum erau oamenii prin anii 60 faţă de acum.
Viaţa fără Internet e într-adevăr viaţă. Are parfum, gust, culoare, înseamnă să trăieşti din toate încheieturile şi să simţi prin toate venele cum eşti un om liber. Cu toate acestea, în secolul vitezei e destul de greu să renunţi la obiceiurile virtuale, iar uneori chiar imposibil. Mă uit uneori la puştii de clasa a III-a sau a IV-a şi îmi dau seama că ei n-or să guste din viaţa fără Internet nici măcar cât am gustat eu. Şi e păcat.
